Cetatea Traian Podisul Babadag continua, fiziologic vorbind, culmea Muntilor Macin incepand din pasul Iaila sau Carapelit, ajungand pana pe malul Lacului Razelm.
La vest-nordvest de Pestera Sfantului Ioan Casian, la aproximativ 150 m distanta, exista un grup interesant de stanci. Atrage atentia o stanca orientata spre lac, care are profilul unui cap de om, dar cu ochii acoperiti, ca si cum ar purta niste ochelari sau o casca.
Nu mi-am propus parcurgerea intregului traseu turistic Cozluk, pe marcajul punct rosu. Soarele mi-a zambit atat de pe piatra cat si de pe copac, harletul era la locul lui, frunzele erau asternute frumos, dar cutiuta a fost de negasit.
Istria (in trecut Caranasuf, in limba turca Karanasuf) este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume. Numele turc al localitatii in traducere inseamna Nasuf cel Negru, Nasuf fiind intemeietorul satului.
Cetatea Noviodunum Isaccea Cetatea antica se afla in vestul Isaccei, pe malul Dunarii, la 2 km distanta. La acest geoobiectiv se ajunge pe un drum neintretinut.
Lacul Iacobdeal se afla pe teritoriul comunei Turcoaia, pe dealul Iacobdeal, intr-o fosta cariera de piatra. Este numit de catre localnici La fantana.
Un relict al varstei medievale a cetatii il constituie impresionantul Zid Genovez, aflat la baza canaralei. Dupa ce am vizitat Baile Puturoasa, Dealul Baroi, Canaraua Rosie, Camera patrata cu etaj, Piatra cu capac, Crucea comemorativa de pe Dealul Catedralei.
Manastirea Colilia Datand din anul 2006, manastirea a preluat, reconstruind-o in cea mai mare parte, o veche biserica evanghelica, ce a apartinut unei comunitati germane care a locuit, pana in anul 1942, in satul Colilia.
Crucea Inalta din Gura Ialomitei a fost asezata de Matei Basarab, si dateaza din anul 1639. Construita cu prilejul trecerii domnitorului Matei Basarab prin Orasul de Floci, Crucea Inalta (3 m) a fost mutata in zilele noastre, de un primar cu initiativa, in preajma localitatii Gura Ialomitei, la marginea Padurii Chirana, dar in in plin camp agricol.
Manastirea Celic Dere Cetatea Beroe Casa cu papusi se afla la intrarea dinspre sud-vest a orasului Babadag, pe strada Republicii numarul 261. Numele orasului Babadag (in trecut Babatag) vine din limba turca si inseamna Muntele Tatalui.
Desi spusa cu jumatate de gura, se pare ca impartasim multe cu armata rusa.
Cariera Greci In vecinatatea Pesterii Sfantul Ioan Casian se afla doua inscriptii scrise in stanca, la o distanta de aproximativ o suta de m una de alta. Localnicii le-au denumit Pietrele Scrise, si au fost cercetate in 1912 de catre istoricul Vasile Parvan, parintele arheologiei romanesti.
Am reusit destul de usor sa gasim poiana cu bujorii. Sosind dinspre nord, am gresit intersectia.
Cariera Macin Stanca Mosu si Baba se afla pe malul drept al Dunarii, chiar in apa, la poalele dealului Celea Mica, la sud-est de cariera de piatra de aici. Mosul are aproximativ 15 m inaltime, Baba este mai scunda.
Bazin apa Targusor La est de localitatea Targusor, in apropierea statiei de cale ferata Targusor Dobrogea, putem vedea un interesant turn construit din caramida, deosebit de fotogenic.
Varful Vraju - Culmea Pricopanului Culmea Pricopanului este creasta secundara, dar impunatoare a Muntilor Macin, caracterizata prin uriase formatiuni granitice, stanci semete si panorame vaste de jur imprejur.
Am vizitat podul ce n-a fost intr-o zi fierbinte de vara. Desi am mai vizitat ruinele podului german, carora de altfel le-am admirat trainicia, nu stiam ca au si secrete.
Canaraua La Porumbei Harsova Canaraua La Porumbei se afla pe malul drept al Dunarii, la poalele dealului Celea Mare, la sud-est de orasul Harsova, si in amonte de stanca Mosu si Baba. Denumirea provine probabil de la multitudinea de gauri, cuiburi de porumbei, din peretele stancilor.
Langa izvor a fost ridicata o cruce de catre Arhiepiscopul Tomisului Lucian Florea, in amintirea Sfantului Ioan Casian. Izvorul nu se afla chiar in Poiana Crucii, ci doar langa, intr-o vale acoperita cu vegetatie deasa.
Cismeaua Kalaigi se afla langa zidul cladirii geamiei turcesti din orasul Babadag. Apa izvorului este folosita de catre pelerinii musulmani pentru spalarea rituala.
Dupa ce am pus o cutiuta noua in ascunzisul de pe varful Tuguiata, mi-am continuat drumul spre Tuguiata Batrana.
Cismelele de pe Strada Bazilicii Niculitel Prima cismea se afla la intersectia strazilor Bazilicii si Invatatorilor din Niculitel, aproape de strada Isaccei, drumul judetean DJ229. A doua cismea de pe strada Bazilicii se afla la intersectia cu strada Viticultorilor.
Legenda spune ca in timpul razboaielor dacice aici au servit masa soldatii din armata lui Traian, poate chiar insusi imparatul. Piatra cu capac se afla pe malul drept al Dunarii, la poalele dealului Varos (Harsova), in apropierea si la vest-sudvest de Releul Harsova.
Cetatea Ulmetum Ajungand la fata locului, am fost impresionat de marimea fortificatiei.
Cetatea de calcar de pe Dealul Edirlen Dealul Edirlen se afla la extremitatea nord-estica a Dealurilor Niculitelui, fiind declarat rezervatie naturala mixta, botanico-faunistica. In plus, pe varf se afla si urmele unei cetati de refugiu de prin sec V-III ante Cr, foarte putin cercetata din punct de vedere arheologic.
Tavanul este o formatiune in stanca, o cavitate cu podeaua si tavanul aproape plate si horizontale. Daca cauti un loc sa te adapostesti de ploaie sau arsita soarelui, sub tavan este locul potrivit pentru tine.
Cismeaua din Mireasa Cismeaua otomana de la Mireasa, sau Cismeaua lui Mirza Bei, este o fantana foarte bine conservata. Prezinta o inscriptie scrisa in turco-osmana, cu versete din Coran.
Zona de agrement Lacul Trei Stejari se afla intre orasul Targu Bujor si satul Umbraresti.
Pietrele le-am gasit, ascunzisul de asemeni, vant cat cuprinde.
Ajungand pe malul din judetul Tulcea, am fost impresionat de aspectul malului. Profitand de vremea frumoasa de dupa revelion, am trecut Dunarea dupa cutiutele ascunse , cele mai apropiate.
Mormantul lui Gazi Ali Pasa Babadag Mormantul lui Gazi Ali Pasa se afla in curtea geamiei din Babadag. Este o cladire avand o forma hexagonala, ce dateaza din secolul al XVII-lea.
Geamia Mahmud Yazici Isaccea Geamia Mahmud Yazici se afla in Isaccea, pe strada 1 Decembrie numarul 19. Dateaza din sfarsitul secolului al XVIII-lea, si este monument istoric avand codul TL-II-m-A-06006.
Am urcat pe platoul cheilor la belvedere.
Cismeaua de pe Strada Abrupta Niculitel Cismeaua se afla la intersectia strazilor Aprupta si Fantana Zmeului din Niculitel, pe valea paraului lui Iancu. Are doua tevi de scurgere, si o atentionare conform careia apa nu este buna de baut.
Movila Segarcea Pantelimon Movila Segarcea se afla la sudvest de localitatea Pantelimon, langa drumul judetean DJ226B. Movila nu apare in Repertoriul Arheologic National.
Acces din drumul judetean DJ226, spre est, pe un drum de pamant. Buncarul de la Vadu se afla in extremitatea sudica si pe malul vestic al lacului Nuntasi.
Monumentul Eroilor Targusor Este monument istoric, avand codul CT-IV-m-B-02961. Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial se afla in curtea bisericii din Targusor.
Chiar langa drum putem vedea un stejar imens, cu circumferinta de 5,5 m. Desi m-am invartit in jurul lui, am cotrobait in toate gaurile din stejar, nu am gasit geocutia.