Trebuie sa recunosc ca nu am cautat cutia, insa plimbarea prin vechiul Targ de Floci a meritat. Locatia Esterului pare a fi stabilita (de arheologi) pe dealul de vizavi de Gura Dobrogei (Tasli Bair). N-as zice ca e pacat, e doar un motiv de a mai face o excursie in zona.
Dealul Consul are o alcatuire mai putin comuna, pe de o parte din roci vulcanice, pe de alta parte dintr-un soclu de calcare triasice, intr-o klippa de acest gen fiind cantonata si Pestera de la Stanca.
Avand la dispozitie coordonatele precizate in Repertoriul Arheologic National, am incercat localizarea sitului arheologic rupestru. In terasa inalta a dealului se vede o cavitate, care a fost folosita ca si locuinta rupestra, probabil si ca complex monahal.
Fantana Zmeului Niculitel Din acest deal izvoreste o apa limpede si racoroasa, si care se scurge spre vatra satului. La est de satul Niculitel se ridica dealul Zmeului, compus din calcar cenusiu, deal care se ridica la 160 m deasupra nivelului marii.
Datorita continutului bogat de sulf, aerul din acest loc are un miros aparte, zona primind denumirea de Puturoasa. La aproximativ 2,5 km distanta spre nord-vest de orasul Harsova, pe malul Dunarii, se afla un zacamant de ape mezotermale sulfuroase.
Canaraua La Porumbei se afla pe malul drept al Dunarii, la poalele dealului Celea Mare, la sud-est de orasul Harsova, si in amonte de stanca Mosu si Baba. Denumirea provine probabil de la multitudinea de gauri, cuiburi de porumbei, din peretele stancilor.
Bazilica paleo-crestina Niculitel A fost ridicata la sfarsitul secolului al IV-lea, in timpul domniei imparatilor Valens si Valentinianus, si a suferit modificari in secolul al V-lea, in timpul domniei imparatului Theodosius al II-lea. Bazilica paleo-crestina se afla pe strada Muzeului numarul 1, in partea de nord-est a satului Niculitel.
Cetatea Ibida Slava Rusa Cetatea Ibida este situata la marginea de vest a satului Slava Rusa, pe valea paraului Slava. Este singura cetate al carei spatiu fortificat este strabatut de un curs de apa, si prezinta lucrari de indiguire, canalizare, poduri.
Mausoleul lui Sari Saltuk Baba Dede se afla in orasul Babadag, pe strada Macin numarul 11. Se pare ca are mormante si mausolee in mai multe locuri din lume, iar explicatia ar fi ca este un exemplu in ochii publicului de azi.
Cazemata de pe Dealul Bugeac Am pornit in februarie, pe 21, intr-o duminica pe la pranz, sa facem Dealurile Bugeacului. Si pentru gasirea geocutiei.
Dealul Asan Podisul Babadagului Podisul Babadag continua, fiziologic vorbind, culmea Muntilor Macin incepand din pasul Iaila sau Carapelit, ajungand pana pe malul Lacului Razelm.
Cetatea Enisala Istoria cetatii si a asezarii din apropiere este ilustrata si de denumirile pe care aceasta le-a avut. Dupa descoperirea plajei de la Vadu cu minunatul ei cadou de bun venit.
Pestera Sfantul Ioan Casian Face parte din complexului geologic Cheile Dobrogei - Gura Dobrogei. Am pornit sa explorez zona Manastirii Pestera Sfantului Ioan Casian la primele ore ale diminetii.
Mormantul lui Gazi Ali Pasa se afla in curtea geamiei din Babadag. Este o cladire avand o forma hexagonala, ce dateaza din secolul al XVII-lea.
Cetatea Noviodunum Isaccea Cetatea antica se afla in vestul Isaccei, pe malul Dunarii, la 2 km distanta. La acest geoobiectiv se ajunge pe un drum neintretinut.
Izvor Cheile Dobrogei Izvorul Cheile Dobrogei se afla in capatul de nord-est a cheilor, la iesirea spre localitatea Cheia, la vest de drumul asfaltat DJ222. Apa izvorului este captata intr-un bloc din zidarie de piatra, aproape de albia paraului care traverseaza cheile.
Varful Secarul Biserica din Telita Frecatei Biserica satului Telita - relativ de curand, declarata monument istoric - este renumita prin arhitectura specifica bisericilor slave si prin numarul de turnuri, 6 sau 7.
Datand din anul 2006, manastirea a preluat, reconstruind-o in cea mai mare parte, o veche biserica evanghelica, ce a apartinut unei comunitati germane care a locuit, pana in anul 1942, in satul Colilia.
Geamia sultanului Mahmut Harsova Geamia sultanului Mahmut a fost construita in jurul anului 1812, in timpul sultanului Mahmut al II-lea. Minaretul si cladirea geamiei se afla pe strada Vadului numarul 8, este monument istoric, avand codul CT-II-m-A-02892.
Manastirea Cerbu Cred ca am gasit copacul despre care se vorbeste in informatia ajutatoare, a se vedea poza atasata, dar toate scorburile erau goale. Dupa ce am facut o plimbare in padurea Topolog, si am gasit boboci de bujori, m-am oprit la Manastirea Cerbu.
Culmea Pricopanului este creasta secundara, dar impunatoare a Muntilor Macin, caracterizata prin uriase formatiuni granitice, stanci semete si panorame vaste de jur imprejur.
Cismeaua din Mireasa Cismeaua otomana de la Mireasa, sau Cismeaua lui Mirza Bei, este o fantana foarte bine conservata. Prezinta o inscriptie scrisa in turco-osmana, cu versete din Coran.
Revarsarea (in trecut Piatra Cacata, Piatra Calcata, Principele Nicolae, Stefan Gheorghiu) este o localitate componenta a orasului Isaccea.
Rezervatia Gura Dobrogei Am urcat de la manastire printre stanjenei pitici si alte flori de primavara. Care este pestera cu doua intrari gasita de tine?
Cetatea Traian Am vizitat podul ce n-a fost intr-o zi fierbinte de vara. Prima data am ajuns la capatul nordic al ramasitelor podului german. Desi am mai vizitat ruinele podului german, carora de altfel le-am admirat trainicia, nu stiam ca au si secrete.
Mosul are aproximativ 15 m inaltime, Baba este mai scunda. Stanca Mosu si Baba se afla pe malul drept al Dunarii, chiar in apa, la poalele dealului Celea Mica, la sud-est de cariera de piatra de aici.
Lacul Iacobdeal Turcoaia Lacul Iacobdeal se afla pe teritoriul comunei Turcoaia, pe dealul Iacobdeal, intr-o fosta cariera de piatra. Este numit de catre localnici La fantana.
Parcul Cismea Corbu Satul Corbu a fost infiintat in 1968 prin comasarea satelor Corbu de Jos (in trecut Gargalicul-Mic, in limba turca Asagi Kargalik) si Corbu de Sus. Localitatea este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume.
Varful Cozluc Muntii Macinului Dintr-o eroare impardonabila - nostra culpa - am botezat varful Cozluc, unde am instalat o geocutie, cu numele altui varf, Suluc (care sunt, de fapt, doua, Mic si Mare). Planul meu a fost ca dupa parcurgerea Cheilor Chediului sa ajung cumva si pe varful Cozluc, respectiv la geoascunzis.
Langa izvor a fost ridicata o cruce de catre Arhiepiscopul Tomisului Lucian Florea, in amintirea Sfantului Ioan Casian. Izvorul nu se afla chiar in Poiana Crucii, ci doar langa, intr-o vale acoperita cu vegetatie deasa.
Cariera Greci Banutii Dobrogei sunt mari atoli, formatiuni geologice circulare interesante, care au forma unor monede. Se afla la est de Manastirea Pestera Sfantului Ioan Casian.
Canionul de argila Galbiori Canionul de argila se afla la aproximativ 3 km vest de satul Galbiori, si la 600 m est de varful dealului Allah Bair. Intr-un mic parau cu multe meandre s-a format un canion interesant, cu pereti inalti de argila.
Pietrele le-am gasit, ascunzisul de asemeni, vant cat cuprinde.
Spinarea dinozaurului Pietrele Mariei Desi am facut toate delusoarele Pietrelor Mariei si am vazut si creasta dinozaurului, indicatiile prea generale si pietrele din imagini prea multe si asemanatoare nu mi-au dezvaluit geoascunzisul. Se compune din mai multe grupuri de stanci, orientate in directia de la sud-est spre nord-vest.
Coltanii Mari Cele mai vechi din Dobrogea expuse la suprafata, varsta caledonica circa 600 milioane de ani. Rezervatie geologica, botanica si faunistica, Coltanii Mari reperezinta un afloriment de sisturi verzi.
Arheologii au gasit in aceasta pestera oase de animale preistorice, fosile, vetre de foc, si ceramica. Pestera Babei se afla intr-un bloc de stanca, in capatul sud-vestic al Cheilor Dobrogei, la iesirea spre Constanta, pe partea stanga.
Sunt un mare amator de chei, astfel mi-a facut placere sa pot parcurge niste chei adevarate si in muntii Macinului. Ascunzisul a fost amenajat in august, si accesand muntesiflori.