Trebuie sa recunosc ca nu am cautat cutia, insa plimbarea prin vechiul Targ de Floci a meritat. Pacat ca n-ati cautat cutia, pentru ca ati fi putut vedea, de aproape, un important monument artistic. N-as zice ca e pacat, e doar un motiv de a mai face o excursie in zona.
Langa izvor a fost ridicata o cruce de catre Arhiepiscopul Tomisului Lucian Florea, in amintirea Sfantului Ioan Casian. Izvorul nu se afla chiar in Poiana Crucii, ci doar langa, intr-o vale acoperita cu vegetatie deasa.
Geamia turceasca din Babadag fost construita la inceputul secolului al XVII-lea de catre Ali Gazi Pasa. Cladirea este monument de arta musulmana, are un pridvor monumental cu arcade, iar langa se afla un minaret inalt de 21 m.
Izvor Cheile Dobrogei Izvorul Cheile Dobrogei se afla in capatul de nord-est a cheilor, la iesirea spre localitatea Cheia, la vest de drumul asfaltat DJ222. Apa izvorului este captata intr-un bloc din zidarie de piatra, aproape de albia paraului care traverseaza cheile.
Cavoul hipogeu pictat Constanta Cavoul familial, mormantul de tip hipogeu, a fost descoperit in 1988, parte dintr-o zona de necropola, din care au fost cercetate circa 200 de morminte. A fost construit in prima jumatate a secolului IV, epoca romana, si folosit pana la inceputul secolului V.
Mosul Casienilor se afla la est de Manastirea Pestera Sfantului Ioan Casian, la vest si in vecinatatea Banutilor Dobrogei. Este o stanca interesanta, care privita dintr-un anume unghi se aseamana cu un chip uman.
Cismeaua Raristea Cismeaua satului, construita in 1964 conform inscriptiei, se afla la intersectia drumului comunal DC35 (strada Salcamilor), cu strada Mihai Viteazul. Raristea (in trecut Bazarghian, Gura Orman) este un sat din comuna Ion Corvin.
Geamia turceasca Faurei Geamia turceasca din Faurei se afla la intersectia strazilor Faurei si Bradului, in partea de sud-vest a localitatii. Faurei (in limba turca Kalaici) este un sat din comuna Baneasa.
Cetatea Hisarlac Cetatea Ansamblul de monumente istorice, format din asezare si cetatea Hisarlac, se afla pe teritoriul satului Cetatea (in trecut Asarlac, in turca Asırlık), comuna Dobromir.
Mormantul lui Gazi Ali Pasa se afla in curtea geamiei din Babadag. Este o cladire avand o forma hexagonala, ce dateaza din secolul al XVII-lea.
Cetatea Beroe Cetatea Adamclisi Cetatea Adamclisi, sau cetatea Tropaeum Traiani, se afla la nord-vest de Adamclisi, si la 1,4 km distanta in linie dreapta, sud-vest de monumentul omonim. Cetatea romana se afla pe locul vechii asezari geto-dacice, la 400 m nord de Valea Urluia.
Cismeaua Sipote se afla la marginea satului, la iesirea spre sud-est catre Tufani, langa drumul judetean DJ391A. Sipotele (Sipote, in trecut Ghiolpunar, in turca Gölpinar) este un sat din comuna Deleni.
Moscheea Carol I Constanta Moscheea Carol I se afla in Constanta, in apropiere de Piata Ovidiu, pe strada Crangului numarul 1. Marea moschee a fost construita intre 1910-1913, dupa planurile arhitectului Victor Stefanescu, dupa modelul moscheei Konya din Turcia - este monument istoric avand codul CT-II-m-A-02796.
Zidul Genovez Canaraua turceasca Harsova Un relict al varstei medievale a cetatii il constituie impresionantul Zid Genovez, aflat la baza canaralei. Dupa ce am vizitat Baile Puturoasa, Dealul Baroi, Canaraua Rosie, Camera patrata cu etaj, Piatra cu capac, Crucea comemorativa de pe Dealul Catedralei.
Cavitatea este plina cu icoane, cruci, lumanari, picturi religioase, si cu un panou pe care este scris Pestera Pelerinului. Pestera La izvor se afla in capatul de nord-est a cheilor, la iesire spre Cheia, la est de drumul judetean DJ222, si la sud de Izvorul Cheile Dobrogei.
Canionul de argila Galbiori Canionul de argila se afla la aproximativ 3 km vest de satul Galbiori, si la 600 m est de varful dealului Allah Bair. Intr-un mic parau cu multe meandre s-a format un canion interesant, cu pereti inalti de argila.
Mentionata si de catre celebrul calator otoman Evliya Celebi, a fost construita in anul 1756 de catre sultanului Osman al III-lea. Geamia Memet Efendi se afla in Cernavoda, la intersectia strazilor Anghel Saligny si Garii.
Tavanul este o formatiune in stanca, o cavitate cu podeaua si tavanul aproape plate si horizontale. Daca cauti un loc sa te adapostesti de ploaie sau arsita soarelui, sub tavan este locul potrivit pentru tine.
Izvorul Tamaduirii se afla la nord-est de Manastirea Dervent, la o distanta de aproximativ 500 m. Deasupra izvorului a fost ridicata o constructie mica din piatra, acoperita cu olana, in stil vechi de arhitectura dobrogeana.
Cismeluta Deleni Pe drumul national DN3, intre Deleni si Pietreni, in punctul in care se ramifica drumul de pamant spre Manastirea Nasterea Maicii Domnului, se afla o cismea. Pe hartile vechi izvorul apare in punctul numit La Cismeluta, Valea Cismelei.
Cismeaua Mihai Viteazu Mihai Viteazu (in trecut Sariyurt) este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume. Cismeaua satului se afla la intersectia strazilor Caminului, Rasaritului, si Cismelei.
Cismeaua de langa biserica Sfantul Atanasie din Niculitel se afla la intersectia strazilor Bisericutei, Fotografilor, si drumul judetean DJ229. Deasupra tevii de scurgere are doua cavitati varuite in alb, de unde lipseste probabil tablita cu inscriptia originala.
Sfinxul Dobrogei - Saua Serparu.
Plaja cu buncare Tuzla Buncarele au fost construite de germani, la inceputul anilor 1940, cand Romania era inca parte a puterilor Axei. Foarte asemanatoare cu cele din Normandia, aveau rolul de a apara coasta de atacurile aeriene si maritime ala Rusiei.
Cismelele din Dumbraveni Dumbraveni (in trecut Hairanchioi, in limba turca Hayranköy) este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume. Satul are cel putin doua cismele, cismeaua din centrul satului, de pe strada Viorelelor, si una la nordvest de localitate, Cismeaua din padure.
Casa cu papusi se afla la intrarea dinspre sud-vest a orasului Babadag, pe strada Republicii numarul 261. Numele orasului Babadag (in trecut Babatag) vine din limba turca si inseamna Muntele Tatalui.
Turnul de aparare romano-bizantin se afla la una dintre intrarile in zona peninsulara a Constantei. Intre strada Termele Romane si soseaua Portului.
Pornind de la nord-vest spre sud-est, acestea sunt Canaraua Rosie (dealul Varos), Canaraua Tiganeasca, Canaraua Turceasca, Stancile Mosul si Baba, si Canaraua La Porumbei. Pe malul drept al Dunarii, intre Harsova si Ghindaresti, pot fi delimitate cinci grupuri de faleze de stanca, denumite canarale.
Izvor Tutuiatu Muntii Macinului Reciful neojurasic Topalu Datand din anul 2006, manastirea a preluat, reconstruind-o in cea mai mare parte, o veche biserica evanghelica, ce a apartinut unei comunitati germane care a locuit, pana in anul 1942, in satul Colilia.
Termele romane se afla pe Bulevardul Termele Romane, la 150 m sud-est de Edificiul cu mozaic. Dateaza din secolele III-IV epoca romana - fostul complex termal este monument istoric categoria A, avand codul CT-I-m-A-02553 12.
Cismeaua din Cuiugiuc se afla la nord de localitate, la aproximativ 150 m distanta de drumul comunal DC40 spre vest, la est de dealul Balaclar.
Manastirea Sfantul Ioan Casian a fost infiintata in anul 2003. Include patru corpuri de chilii, cu trapeza si sala de intruniri si conferinte, respectiv o clopotnita.
Lacul Iacobdeal Turcoaia Lacul Iacobdeal se afla pe teritoriul comunei Turcoaia, pe dealul Iacobdeal, intr-o fosta cariera de piatra. Este numit de catre localnici La fantana.
Carvan (in trecut Kervan) este un sa din comuna Lipnita, format prin comasarea satelor Carvanu Mare (Carvan de Sus, Yukari Kervan) si Carvanu Mic (Carvan de Jos, Asagi Kervan). Localitatea are cel putin 3 cismele.
Canaraua Tiganeasca Harsova De identificat localizarea exacta a stancii Cocosatul. Geoobiectivul este centrat pe blocul de stanca, a carui parte inferioara se aseamana cu un urias craniu.
O plaja din Corbu, mai putin aglomerata, linistita. Facilitati din apropiere: Restaurantul Luna de Corbu, Cazare Rezident, Cherhana La Plage.