Localitatea Valea Sarii (judetul Vrancea) Resedinta: Valea Sarii.
Tunelul Mare din Cheile Tisitei la 19,48 km
Tunelul Mare este punctul terminus al segmentului cel mai frecventat din traseul turistic amenajat, ce porneste din localitatea Lepsa. Care versant? - Am baleiat destul de constiincios bazele celor doi versanti ai Tisitei. Versantul in cauza - E vorba de versantul opus intrarii in tunel, adica cel aflat in spatele stalpului cu marcaj din a 2-a imagine. Poteca strabate Cheile Tisitei in drum spre o zona foarte putin vizitata a Muntilor Vrancei.
Poiana cu belvedere de sub Inzapezitul Mare la 34,51 km
Inzapezitul Mare (1443 m) este unul dintre varfurile importante de pe culmea morfologica a Carpatilor de Curbura. Reprezinta un reper esential pentru a nu iesi de pe aceasta culme in cazul parcurgerii ei de la nord la sud.
Lacul de sub Schitul Dealu Sarii la 34,29 km
Schitul Dealu Sarii se afla pe teritoriul satului omonim (comuna Jitia). La schit se ajunge pe un drum asfaltat, pânã la ieșirea din sat, ce pornește de la intrarea în Jitia.
Piatra Ucigasul la 39,33 km
Piatra Ucigasul - Gyilkos, in maghiara - apare doar pe unele harti, nefiind cunoscuta in zona de prea multa lume, desi la baza dealului pe care se afla este un (alt geo)obiectiv turistic mai cunoscut, Cascada Caraslau. Cutie roasa de soareci - Gasirea cutiei nu a reprezentat o dificultate, caci cunosteam locatia. Dealul poarta numele paraului, reprezentand versantul sau drept; versantul stang este frumosul Munte Caraslau, plaiul sudic al Muntelui Mic din Muntii Nemira.
Biserica de lemn din Straoane la 19,84 km
Situata in satul Straoane (de Sus), biserica de lemn Sfantul Nicolae, monument istoric, dateaza de prin secolul XVII-XVIII-lea. Biserica din Straoane si alte obiective - Puteti vedea un fotoreporaj cuprinzand un traseu cultural in comuna Straoane pe Munte si Flori. Biserica este o expresie a stilului arhitectural (popular) moldovenesc.
Cascada Tulghes la 39,26 km
Paraul Tulghes este un afluent relativ important - de stanga - din bazinul superior al Oituzului, avand gura cu cca 1 km in aval de satul Oituz, Bretcu, judetul Covasna.
Manastirea Cotesti are o vechime apreciata la 300 de ani (se avanseaza ca an al infiintarii, 1720). Date certe despre istoricul ei nemaiexistand, din cauza distrugerii arhivei in timpul Primului Razboi Mondial.
Schitul Sarile Bisoca la 37,16 km
Sarile este un sat al comunei Bisoca, schitul fiind construit intr-o zona departata de vatra satului.
Manastirea Cucova la 44,6 km
Este vorba despre o manastire episcopala, ortodoxa de stil vechi. Manastirea a fost infiintata in anii 1933-1934, imediat dupa trecerea la Calendarul Gregorian, de catre credinciosii ortodocsi ramasi pe stil vechi din zona comunelor bacaoane Valea Seaca si Orbeni.
Fortareata de piatra Piatra Soimului Oituz la 40,41 km
Coborand de pe culme pe latura vestica a dealului Piatra Soimului, am descoperit o interesanta fortareata construita din pietre, de fapt o amenajare militara din Primul Razboi Mondial. Am cucerit fortareata - Inca un obiectiv interesant de pe Piatra Soimului pe care il stiam de mult. Amenajarea consta dintr-un zid exterior si unul interior, niste trepte de piatra, respectiv interiorul fortaretei.
Focul Viu de pe un deal din localitatea Terca, comuna Lopatari, arde fara intrerupere si poate fi admirat oricand, dar mai ales seara.
Bisericuta veche din cimitirul Bogdanei la 35,23 km
Satul Bogdana este cunoscut prin manastirea de aici. Bisericuta veche din cimitirul Bogdanei - Urcusul de la asfalt pana la platou este unul accentuat. Independent sau poate legat de acest fapt, satul nu are biserica proprie si nici nu se stie sa fi avut candva.
Casa Babei Vrancioaia Barsesti la 7,19 km
Conform legendei care circula in tinut, numele ar veni de la Tudora Vrancioaia, batrana care ar fi gazduit, ospatat si incurajat in casa ei pe domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare.
In prima serpentina a drumului national ce coboara de pe Dl. Mogos spre Bretcu se afla, pe partea dreapta a drumului, un impozant monument de piatra pe care este inscris cu litere mari, doar numele Sisi.
Stramtura de la Jitia de Jos la 34,38 km
La Jitia de Jos Ramnicul Sarat a trebuit sa strapunga un aliniament de strate redresate la verticala.
Sub Varful Lepsa la 31,12 km
Culmea Musat-Lepsa-Stanisoara-Clabuc-Zboina Neagra reprezinta una dintre unitatile structurale majore ale Muntilor Vrancei, continuand spre nord, culmea principala a acestora, Musat-Lacauti-Goru. Varful lepsa e sub el - bis - Rugam primul gasitor al acestei cutii sa adauge pe titlului de pe
eticheta si de pe coperta jurnalului cuvantul SUB, iar daca suie si pe
Varful Lepsa si gaseste cutia de acolo sa taie de pe eticheta aceleia
acelasi cuvant . GeoStana de sub Varful Lepsa - Desi am trecut de vreo trei ori cu bicicleta pe drumul ce trece pe sub varf, deabia iarna acesta am reusit, in sfarsit, sa caut geocutia. Sub numele de Culmea Lepsa descriem segmentul cuprins intre Pasul Musat si Pasul Stanisoara.
Izvoarele sarate Jitia la 32,61 km
Chiar inainte de a intra in satul Jitia, putin mai sus de baza versantului pe care suie drumul asfaltat spre Dealu Sarii, se afla unul dintre cele doua izvoare sarate ce constituie geoobiectivul.
Monument UNESCO, biserica romano-catolica, cea fortificata, de la Ghelinta, dateaza din 1245. Initial, romanic tarziu, stilul s-a eclectizat, cladirii adaugandu-i-se elemente baroce.
Monumentul, infatisand-o pe Ecaterina Teodoroiu si simbolizand victoriile armatei romane in bataliile Primului Razboi Mondial de pe fromtul de la Marasesti, se afla in importanta intersectie - de la Tisita - dintre DN 2, Bucuresti-Siret, DN 24 ce duce la Tecuci si DN 2L spre Panciu. Probabil o alta - Am cautat dupa coordonate fara succes. Sigur alta, totusi gasita - Cutia este la locul ei si ne-am scris deja numele in ea, iar celelalte portdrapeluri sunt goale.
Pe Magura Odobesti se afla nu mai putin de 4 asezaminte monahale, printre care Manastirea Tarnita, la cea mai mare altitudine.
Negoiesti este satul de resedinta al comunei Stefan cel Mare, avand casele de-a lungul DN 11A, Onesti - Adjud, la cca 10 km de Onesti. Iazul Negoiesti - Stefan cel Mare - Surprins de frumusetea peisajului, era sa uit de cealalta comoara. Un alt drum de acces la iaz - Venind dinspre Onesti, am ratat intersectia recomandata in descriere.
Piatra Hagiului la 13,19 km
Este vorba despre o faleza impresionanta din gresie aflata in capatul amonte, pe paraul Vazuti, al satului Vizantea Manastireasca.
Piatra cu caldare mica Piatra Soimului Oituz la 40,35 km
Cautand Piatra cu caldare mare, am descoperit mai intai o alta stanca, de forma unui creier, care are pe partea laterala o mica (semi)caldare. Nici Caldarea Mica nu a fost goala - Ca si Caldarea Mare, si aceasta are un ce suficient de interesant care sa te faca sa tot stai pe ganduri privind-o. Neavand coordonate gps exacte, nu stiam inca daca o sa gasesc Piatra cu caldare propriu-zisa, sau nu.
Monumentul lui Gheorghe Donici Stefan cel Mare la 38,3 km
Gheorghe Donici (1849-1916) este un erou cu totul aparte, mort in lupta, in Primul Razboi Mondial, ca voluntar, la varsta de 67 de ani. Nu era sa fie - Am vrut sa caut zece ascunzisuri in aceasta zi. Eroul Gheorghe Donici are un nou ascunzis - Cum ascunzisul initial nu a rezistat si nici sanse de a fi reabilitat nu am intrevazut, am hotarat schimbarea locatiei, adaugand si un plus de interes obiectivului. Luptase, tot ca voluntar, si in Razboiul de Independenta din 1877-1878.
Mausoleul si Muzeul Soveja la 18,25 km
In satul Dragosloveni al comunei Soveja se ridica sobru si masiv in infatisare, covarsitor prin numarul destinelor care s-au implinit aici intr-o odihna vesnica. Mausoleul Soveja, marturia cumplitelor lupte de pe cuprinsul Vaii Susitei.
Varful Magura Casinului la 30,74 km
Magura Casinului, avand 1165 m, este ultimul bastion din nordul Muntilor Vrancei de dincolo de 1000 de metri, aflat la granita lor cu Subcarpatii.
Focul Viu Andreiasu de Jos la 14,28 km
Focurile Vii reprezinta unele dintre cele mai spectaculoase fenomene naturale, nu foarte multe in tara noastra, cele despre care stim noi fiind concentrate in Subcarpatii Vrancei.
Satul Poieni, ce reprezinta azi o suburbie a orasului Targu Ocna, e aflat la 1,5 km vest de oras, pe DN 12A, Miercurea Ciuc - Onesti. Cimitirul Eroilor de la Poieni - Targu Ocna - Am parcat pe ulita de langa monument, este loc suficient in spatele edificiului. Stanga sau dreapta? - Am parcat pe marginea drumului, undeva intre sonda straveche si cimitirul eroilor, deplasandu-ma apoi pe jos pana la ambele ascunzisuri. Pe dealurile care il strajuiesc dinspre sud, Magura si Ciresoaia, s-au desfasurat bataliile din Primul Razboi Mondial care au stopat ofensiva austro-ungara de pe frontul Oituz, din august 1917.
Pasul Sanc Muntii Bretcului la 36,17 km
Pasul Sanc (cunoscut si ca Ojdula) - 1000 m - se afla pe culmea principala a Carpatilor Orientali, pe cumpana de ape dintre zona de izvoare ale Oituzului si ale paraului Ojdula. Cutiuta distrusa cu continut umed - Dupa ce am pierdut timpul cu restul geoobiectivelor din zona, am ajuns aici dupa inserare. Curatenie si recuperare - Cu ocazia unui traseu in zona, am verificat ascunzisul, cutia pusa de noi cu ceva ani in urma aratand jalmic (aflaseram, de altfel, de la Peter de starea cutiei).
Lacul Andreoaie Boistea la 37,89 km
Lacul este unul natural, format in urma unei mari alunecari de teren intr-o alveola larga, formata in spatele limbii de alunecare, fenomen produs pe fata sudica a Platformei Pancesti - ce reprezinta jumatatea sud-estica a Culmii Pietricica. In plus despre Lacul Andreoaie si nu numai - In imprejurimile Lacului Andreoaie mai sunt alte cateva balti. Cutie noua la Lacul Andreoaie - În trecere pe la lac am constatat devalizarea ascunzisului si disparitia geocutiei.
Dealul Cosna este ultimul mai important - altitudinal, vorbind - de pe cel mai lung dintre Plaiurile Nemirei: Muntele Mic - Paltinis - Cosna. Acces auto - La monument se poate ajunge si cu masina. Am pornit din satul Nicoresti - Ma pregateam sa pornesc spre dealul Cosna, pe traseul marcat cu cruce rosie, din Targu Ocna. Dealul a fost teatrul unor importante lupte din Primul Rãzboi Mondial.
Biserica reformata Pava la 47,45 km
Biserica reformata Pava Ambalaje in loc de cutie - In cele doua-trei gauri, mai promitatoare, din zidul indicat de GPS, am gasit, in loc de cutie, dosite ambalaje de biscuiti si de napolitane.
Culmea ce face, morfologic, legatura intre Munceii Intorsurii si Muntii Vrancei si, prin intermediul primillor, realizeaza integrarea culmii principale a celor din urma in cea a Carpatilor, este putin cunoscuta din punct de vedere turistic. Marcajul banda rosie al culmii principale a Carpatilor nu merge pe ea, pentru ca evita Munceii Buzaului, preferand Siriul, Podu Calului si Penteleul.
Asezarea geto-dacica de la Poiana la 37,31 km
Asezarea geto-dacica de la Poiana este localizata pe un promontoriu al malului stang al Siretului ce domina de la o inaltime relativa de 200 m oglinda lacului de acumulare Calimanesti.
Cascada PutneiCascada Putnei a fost declarata Monument al Naturii in anul 1973, cand au fost realizate primele amenajari pentru vizitare. In prezent Cascada Putnei este inclusa in Parcul Natural Putna Vrancea.
Cheile TisiteiCheile Tisitei este o rezervatie de tip mixt (hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic si de peisaj). Aria protejata Tisita este situata in bazinl hidrografic al Tisitei, avand limitele pe cumpenele de ape care separa bazinul de Putna si Naruja.
Biserica romano-catolica din Poian. In centrul satului - resedinta de comuna - se afla o impunatoare biserica romano-catolica. Rapid ca fulgerul - Nu am crezut ca o sa fie chiar asa de usor si rapid.
Ruinele Turnului Necunoscut Varful Capatanii. Pe Varful Capatanii, punct somital al unei culmi secundare din extremitatea nord-estica a Muntilor Bodoc - cea care domina satele comunei Sanzieni, se afla ruinele unei cladiri rectangulare cu latura de cca 10 m.
Dupa coborarea de la barajul de la Siriu, pe partea stanga a soselei se desprinde un drum forestier.
Biserica de lemn Valea Mare Faraoani. Biserica de lemn - inima de stejar - din satul Valea Mare, comuna Faraoani, este una dintre cele mai vechi dintre cele ale comunitatilor catolice din zona Bacaului.
Desi construita relativ recent (1815-1823), biserica din satul Catalina impresioneazã prin aspectul de biserica fortificata. Continut inutilizabil, si o alta geocutie in apropiere - Am gasit ascunzisul fara nici un fel de dificultati.
Cataractele de la Setu. Dintre numeroasele formatiuni stancoase - martori ai eroziunii raului Buzau care i-au rezistat cat de cat - formand repezisuri, praguri, cataracte, zdrumicandu-i cursul, cele mai spectaculoase par cele de la Setu.
Numele cascadei, aflata, de fapt, pe raul Uz, este luat de la cel al muntelui pe la baza caruia curge, Nasolea Mare, acelasi ca si al paraului a carui gura de varsare in Uz este putin in amonte fata de cascada. Malul drept si stang - Locatia este pe malul drept al raului Uz. Pe o vreme nasoala la Cascada Nasolea - Ascunzisul se afla in amonte fata de cascada, de langa uriasele radacini despre care se vorbeste in indicatie.
Santul cetatii Moacsa. Santul cetatii de la Moacsa Toponimia Santul cetatii - Din informatiile mele, este vorba de o fortificatie pagana veche. Semnele de intrebare se inmultesc - Multumim pentru raspuns. Várhányásnak - Várhányásnak este o forma gramaticala a denumiriii de Várhányás.
Dealul Dracoaia. Dealul Dracoaia se afla intre orasul Targu Ocna si comuna Dofteana, la nord-est de raul Trotus. Multumiri pentru semnalizarea erorilor - Denumirea gresita a localitatii Dofteana a aparut din cauza unei greseli de dactilografiere. Pe Drumul Crucii pe Dracoaia - Dealul Dracoaia reprezinta un cert punct de atractie aproape irezistibila. Dealul Dracoaia - Am gasit cutia in stare buna.
Sub numele de Piatra Zimbrului este cunoscut un varf semet al unei culmi secundare a celei principale a Bodocului, desprinsa din ea spre est, in sectorul cuprins intre Varful Carpinis, cel mai inalt al Muntilor Bodoc, si pasul Balvanyos. Dupa nas si harta, la Stanca Piatra Zimbrului - Am pornit din Baile Balvanyos, vizitand mai intai Baile Cisar, unde in ultimii ani au fost efectuate mai multe renovari si reamenajari.
Mofeta Gradina Herko Turia. Mofeta - Gradina Herko Noutati - Am ajuns in zona numita Gradina Herko. In loc de geocutie doar bere Ciuc - Dupa un condus de 5 km, pe un drum plin cu noroi, am ajuns la Gradina Herko.
Copyright © 2007-2024 Geotrekking.ro. Toate drepturile rezervate. Geodrumetie, ghid turistic geotrekking Romania, drumetii si excursii. Geoobiective, repere turistice.