Localitatea Fotos (judetul Covasna) Resedinta: Ghidfalau. Denumire maghiara: Fotosmartonos.
Intre Iacobeni si Catrusa, la est de Piscul Mare, se afla Dealul Poienii.
Cetatea Haiducilor reprezinta urmele unui vechi fort de granita, dintre Austro-Ungaria si Moldova, de pe Drumul Sarii, ce trecea din valea Oituzului (Poiana Sarata), pe langa Varful Ghepar de pe culmea principala a Nemirei, in valea Raului Negru (Lemnia).
Este vorba despre un izvor amenajat sumar, dar ingrijit, cu apa slab mineralizata, aflat pe o culme secundara a Muntilor Bodoc, cea care domina dinspre nord satele comunei Sanzieni.
Culmea Musat-Lepsa-Stanisoara-Clabuc-Zboina Neagra reprezinta una dintre unitatile structurale majore ale Muntilor Vrancei, continuand spre nord, culmeaprincipala a acestora, Musat-Lacauti-Goru. Varful Lepsa e sub el! - Rugam primul gasitor al acestei cutii sa adauge pe titlului de pe eticheta si de pe coperta jurnalului cuvantul SUB, iar daca suie si pe Varful Lepsa si gaseste cutia de acolo sa taie de pe eticheta aceleia acelasi cuvant. A doua vizita - A doua vizita pentru noi la Varful Lepsa (prima nu cred ca am notat-o aici), de data aceasta in peisaj hibenal.
Lacul Padureni este cel mai mare lac de acumulare din judetul Covasna. Am gasit mama geocutiilor - Cu gps nu e o problema gasirea geocutiei.
Dealul Pilisca se afla la est de Ojdula, langa drumul national 2D care leaga Targu Secuiesc si Focsani.
Cea mai veche poarta secuiasca din zona Odorheiului se afla in fata parohiei unitariene din Ocland.
Lucrarile miniere, unele de suprafata, desfasurate in periada 1954-1989, in preajma Varghisului (vestul imediat) auinterceptat ici-colo panza freatica.
Fortificatia Jigodin III - Piscul Cetatii Mici, Jigodin.
Geoobiectiv din masivul Piatra Mare, zona Sirul Stancilor, unde se poate ajunge pe traseul punct rosu, ce porneste de la Dambul Morii spre Pestera de Gheata. Sirul Stancilor in aprilie - Daca pana acum nu stiam ce este o firida naturala din stanca, am aflat acum. Nu o cautati cat timp e zapada - Primul cu TrekkingKlub.
Asemenea izvoare nu gasim in toata Europa, este vorba de o adevarata raritate a lumii. Instructiunile au fost de nota 10 - Cutia are o margine crapata.
Calea ferata cu ecartament ingust, construita la sfarsitul secolului XIX a pornit din Ghiula (Comandau) spre Covasna. Un ascunzis ce merita gasit - Un ascunzis simplu, dar care nu sare in ochi. Nici sa varuim - Am participat la un traseu organizat prin site-ul Munte si Flori, prin imprejurimile statiunii Covasna.
Din ceea ce, indeobste, este cunoscuta ca fiind culmea principala a muntilor Vrancei - Lacauti - Musat -, se despribnde un puternic si (cel mai) lung picior, ce ajunge pana in Depresiunea Targu Secuiesc: Zarna.
Mofeta, Baile Tusnad Inaintea ultimului concert - Sambata seara, inaintea ultimului concert din cadrul Tusvanyos, cand am facut inca o plimbare la mofeta. Fara manusi de sudura - Inca nu a inceput sezonul, zona campingului este goala.
Babele de sub Varful Piatra MareIn textul de prezentare al geoobiectivului Varful Piatra Mare (incluzand si fotografiile atasate) se gasesc informatii despre refugiul aflat sub varf, despre izvorul din apropiere, ca si despre cele doua babe. Ciuperci de piatra cu refugiu - Destinatia mea de azi a fost Sura de Piatra.
Coasta Pietroasa este o faleza mai mica, aproape de orasul Miercurea Ciuc, unde incepatorii pot exersa catararea pe stanca.
Dumbrava cu castanii de peste o suta de ani se afla la nord-vest de satul Craciunel, la marginea localitatii.
Pentru a ajunge la pestera de la Tigai se porneste inspre est din localitatea Comana de Sus, pe valea Comana, pe drumul forestier de-a-lungul paraului.
Buncarul cu stalactite Dealul BeleuPe culmea dintre paraurile Casin si Beleu se afla segmentul din Casin din linia de aparare Arpad, cu un sir de cazemate aparate de soldatii vanatori de frontiera, secui.
Denumirea de Poarta Akó exista cu mult timp inainte sa vedem o poarta secuiasca in acest loc. Usor de gasit - Desi aici nu apare nimeni, jurnalul contine inca 8 gasiri.
Varful Oituz-Izvor se afla in apropierea, si la nord de drumul national 2D care leaga Targu Secuiesc de Focsani. Canina - Confirm prezenta stanelor si a cainilor aferenti in zona, din cauza carora nu m-am putut apropia de ascunzis.
Curtea 43 se numeste si azi strada Mamica Mica, in limba maghiara Kicsimama.
Ariusd este situata pe malul drept al raului Olt, in partea vestica a judetului Covasna, la limita cu judetul Brasov, pe valea paraului Ariusd. Cutie noua pe Dealul Ciocas - Cu ocazia Zilelor Sfantu Gheorghe, m-am plimbat prin zona comunei Valcele, satul Ariusd.
Pe partea de nord-est a muntelui Murgul Mare, la liziera padurii, putem vedea un gorun cu circumferinta de 4 m.
Biserica fortificata saseasca HarmanBiserica-cetate din Harman a fost construita in stil romanic in secolul al XII-lea. Geocutie probabil disparuta - Am sosit in Harman, la primele ore ale diminetii, sperand ca voi reusi sa caut, fara a fi deranjat.
Zona de protectia naturii Borsáros se afla pe malul drept al Oltului, la altitudinea de 651 m, pe teritoriul comunei Sancraieni, in stanga drumului spre Sansimion. Posibil sa lipseasca - Nu am gasit cutia. Geocutie noua la Baile Borsaros - Am reusit sa gasesc un nou loc, pentru o noua geocutie.
Aici se ridica singurul monument ramas din evul mediu, biserica reformata cetate, construita la sfarsitul secolului al XV, respectiv la inceputul secolului al XVI in stil gotic. Multumesc pentru ascunzis - Am fost prima persoana care a gasit geocutia de la biserica reformata fortificata.
Valea Stanei este un afluent de obarsie al Telejenelului, tragandu-si apele de sub Muntele Gropsoarele.
Jimbor se afla la 25 km nord-est de orasul Rupea, pe raul Homorod, si la 8 km de Mercheasa.
La Baile Jigodin functioneaza o baie calda cu 53 vane si cu un bazin acoperit, o sauna, si doua bazine in aer liber.
La inceputul secoului XIX, in spatiul public al orasului Sfantu Gheorghe apare o oferta inedita de divertisment: in sediul Primariei se deschide un Cazinou, prin care autoritatile incearca sa raspunda nevoilor oamenilor de petrecere a timpului liber. Multumesc pentru ascunzis - Am reusit sa gasesc primul geocutia ascunsa la Biblioteca Judeteana Covasna.
Muntele Tampa apartine de masivul Postavaru si se ridica deasupraorasului Brasov. Frumoasa locatie - Merita cautata. Intr-o zi cu ploaie - Intr-o zi cu ploaie am fost sus si pe Tampa. Prima geocutie gasita - Astazi a fost prima zi de vanatoare de geocutii, dupa ce am aflat amanunte despre acest joc, de care auzisem acum 5-6 ani.
Piatra UcigasulPiatra Ucigasul - Gyilkos, in maghiara - apare doar pe unele harti, nefiind cunoscuta in zona de prea multa lume, desi la baza dealului pe care se afla este un (alt geo)obiectiv turistic mai cunoscut, Cascada Caraslau. Cutie roasa de soareci - Gasirea cutiei nu a reprezentat o dificultate, caci cunosteam locatia.
Baile Mikes sau Vallato, paraul Jombor. Baia Vallato si o mofeta - Dupa ce am gasit geocutia ascunsa la Baia Hammas, mi-am continuat drumul.
Varful Carpinis (sau Dosul Pietrei, dupa traducerea denumirii maghiare, Komoge) este cel mai inalt al Muntilor Bodoc, avand 1241 m. Geocutia si ursul - Da, asa am inceput aici am inceput meseria de forestier, in Burdei, unde in trecut au fost sticlari italieni.
Stanca Turnuletul cu Poarta se afla in apropiere de Malul Galben, la baza peretelui de stanca care porneste spre sud.
Mausoleul si cimitirul eroilor din Odorheiu Secuiesc a fost construit in anul 1929, pe dealul Cuvar.
Cariera de nisip si pietris intre Garciu si Frumoasa, de dimensiuni considerabile, langa poligonul de tir din Frumoasa.
Pe locul unde are loc pelerinajul de sambata de Rusalii la care participa sute de mii de unguri catolici, in Sumuleu-Ciuc, pe teritoriul din spatele catedralei si manastirii se afla mai multe izvoare de ape minerale. Nici o problema - Cu prima ocazie voi verifica si schimba cutiuta. Cutie noua - Am pus azi o noua cutie in locul celei disparute. Am gasit cutia - Am gasit cutia, impreuna cu Zsolt, multumim.
Cautand Piatra cu caldare mare, am descoperit mai intai o alta stanca, de forma unui creier, care are pe partea laterala o mica (semi)caldare. Nici Caldarea Mica nu a fost goala - Ca si Caldarea Mare, si aceasta are un ce suficient de interesant care sa te faca sa tot stai pe ganduri privind-o.
Teiul de langa biserica comunei Leliceni a fost plantat probabil in prima parte a anilor 1500. O alta schimbare la fata: ascunzisul de la Leliceni - Consimtim la comentariile elogioase la adresa locului. Ascunzis nou la Leliceni - Dupa reconstructia portii din spatele cimitirului geoobiectivul Teiul de la Leliceni a ramas fara geocutie. Fara duh spre Leliceni - Afland despre noua geocutie, am pornit imediat in cautarea ei.
Traseul turistic marcat cu punct albastru incepe de la cabana Curmatura si urca pe cararea care strabate padurea de sub Curmatura Pietrei Craiului, pana la Saua Crapaturii.
Izvorul de apa minerala Klotild se afla intr-o groapa, peste care a fost construita o filagorie din structura de lemn.
In ciuda trecutului sau multisecular, Odorheiu Secuiesc nu detine o spectaculoasa mostenire medievala construita.
Din traseul turistic marcat cu cruce rosie, intre varful Colos si varful lui Alexandru, coboara o vale laterala abrupta spre valea larga a paraului Fenyovize.
Gradina Micurin este un loc legendar, dar mai mult pentru cei care au terminat scoala in liceul Márton Áron din Miercurea Ciuc.
Piatra Tarcii, sau Dambul Mare pe harta militara, avand inaltimea de 886 m, este cel mai inalt deal din jurul orasului Odorheiu Secuiesc. Gasita - Am gasit aceasta geocutie. Excursie de dupa-masa - Nu as fi crezut ca o sa gasim in apropiere de orasul Odorheiu Secuiesc un loc atat de potrivit pentru o excursie de dupa-masa.
Copyright © 2007-2024 Geotrekking.ro. Toate drepturile rezervate. Geodrumetie, ghid turistic geotrekking Romania, drumetii si excursii. Geoobiective, repere turistice.